Ediția a II-a a proiectului „Pactul pentru Tineri” s-a desfășurat la Drobeta Turnu Severin și l-a avut ca lider de dezbateri pe prefectul Alin ISUF.
Proiectul este dedicat reducerii abandonului școlar în România, fenomen care a atins cote alarmante.
În cadrul dezbaterii au fost analizate cauzele abandonului școlar, masurile întreprinse la nivelul autorităților centrale și locale pentru diminuarea fenomenului și combaterea sărăciei (ca principală cauză), precum și propuneri pentru prevenirea abandonului în viitor.
Guvernul României a fost reprezentat de secretarii de stat Cristian VASILCOIU – Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Bogdan SIMCEA- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar administrația locală de către Ionică NEGRU – vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinţi și Marius SCRECIU – primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Activitatea a fost interactivă, cu diverse propuneri venite direct din partea publicului participant.