- Aleșii locali își intră în drepturi!
Prefectura a continuat acțiunea de constituire a consiliilor locale din județ, alături de aleșii noștri locali din comunele Salcia, Vlădaia și Corlățel. Felicitări celor care au preluat mandatul și sunt pregătiți să contribuie la dezvoltarea comunităților lor! Împreună pentru un județ mai puternic și mai prosper!
- Excelența Sa, Regina Lochner a vizitat Mehedințiul
Consulul Germaniei la Timișoara, E.S. Regina Lochner, împreună cu reprezentanții Consulatului Germaniei la Timișoara au efectuat o vizită în județul Mehedinți cu ocazia Zilei comemorării victimelor războiului și a violenței. Prefectul Alin ISUF, împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinţi, Aladin GEORGESCU, au întâmpinat oaspeții în mun Orsova, unde într-o atmosferă caldă, prietenoasă, au fost purtate discuții privind dezvoltarea relațiilor și […]
- Mănăstirea Streahaia la cel de-al doilea hram
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Mănăstirea Strehaia, și-a serbat cel de-al doilea hram, pe Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab. Sfânta Liturghie a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Academician Irineu Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Paisie Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei alături de un sobor de […]
- Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost constituit!
În cadrul ședinței solemne de constituire a Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu-Severin, consilierii locali au depus jurământul de credință. La ședința solemnă au participat primarul Marius SCRECIU, validat și cu jurământul de credință depus deja în fața judecătorului, prefectul Alin ISUF, președintele Consiliului Județean Mehedinţi, Aladin GEORGESCU, parlamentarii Liviu MAZILU și Alin CHIRILĂ, precum și salariați din aparatul de […]
- Președintele Aladin GEORGESCU și consilierii Consiliului Județean Mehedinţi au depus jurământul de credință!
În prezența prefectului Alin ISUF, a P.S. NICODIM NICOLĂESCU – episcopul Severinului și Strehaiei, a parlamentarilor Liviu MAZILU și Alin CHIRILĂ, a primarului Marius SCRECIU, a secretarului de stat Bogdan SIMCEA și a unui număr mare de primari, șefi ai instituțiilor publice și salariați din aparatul de specialitate al acestora, președintele Aladin GEORGESCU și consilierii au depus jurământul de credință […]