Ședința Grupului Județean pentru Siguranța în Școli

Prefectul Alin ISUF a prezidat şedinţa Grupului județean pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Pe ordinea de zi s-au aflat:

1. Proiecte educaționale locale, în domeniul siguranței școlare

2. Diverse

Au fost analizate acțiunile și activitățile desfășurate pe linia menţinerii şi consolidării climatului de siguranţă în școli, a prevenirii absenteismului școlar și prevenirii consumului de substanțe interzise.

IPJ Mehedinți împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și Inspectoratul Județean de Jandarmi Mehedinți au organizat, de la începutul anului școlar, mai multe acţiuni de acest fel, atât în incinta cât și în proximitatea unităților de învățământ.

Prefectul a dispus ca aceste acțiuni să fie realizate constant și intr-un număr cât mai mare pentru obținerea rezultatelor dorite.