Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare

Penitenciarul Dr. Tr. Severin a marcat ”Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare” în cadrul unei adunări festive, în care au fost evocate, rolul, istoricul creștinesc și misiunile sistemului penitenciar.
În alocuțiunea rostită, prefectul județului, domnul Nicolae DRĂGHIEA a vorbit despre rolul complex al personalului acestui sistem, întrucât, pe lângă punerea în aplicare și înfăptuirea legii, persoanele aflate în custodia sistemului trebuie să fie tratate, în același timp, cu respectarea demnității și să fie reeducate, iar rolul de educator nu revine altcuiva, decât acestui personal dedicat.