Se lucrează la sensul giratoriu de la Șimian

De o săptămână se lucrează la construcția sensului giratoriu permanent de pe DN 6, km 332+180, intersecţie cu DN 56A, km 79+147, de la Şimian. Este o lucrare a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, în valoare de 1 milion de lei. Prefectul Cristinel PAVEL a solicitat constructorului urgentarea lucrărilor pentru că circulația rutieră în zonă este îngreunată.

”După cum se observă, în acest punct de intersecție dintre două drumuri naționale cu un trafic rutier foarte ridicat, se construiește un sens giratoriu extrem de necesar pentru fluidizarea circulației. Din cauza lucrărilor se formează cozi, conducătorii auto își pierd răbdarea. De aceea am solicitat constructorului urgentarea lucrărilor la acest sens giratoriu permanent, astfel încât traficul rutier în zonă să se desfășoare în condiții de siguranță și confort”, spune prefectul Cristinel PAVEL.

La vizita pe teren a fost prezent și directorul general al DRDP Craiova, Bogdan BRATU, precum și primarul comunei Șimian, Constantin TRUȘCĂ.

”Lucrările au început acum o săptămână și în maxim două săptămâni cu siguranță le finalizăm. Am discutat acum cu constructorul să lucrăm și seara până târziu și în două săptămâni cu siguranță terminăm aceste lucrări”, a precizat directorul general al DRDP Craiova.

Primarul comunei Șimian a făcut mai multe demersuri pentru construcția acestui sens giratoriu pentru că în zonă aveau loc blocaje în trafic în mod frecvent, cu precădere pe DN 6, unde se înregistrau și accidente soldate cu victime omeneşti.

”Chiar de la începutul mandatului meu de primar al comunei Șimian, am făcut demersuri pentru a se realiza acest sens giratoriu, dar am întâmpinat refuzuri din partea autorităților. Iată că după atâția ani reușim să realizăm acest sens giratoriu, care este foarte important pentru traficul rutier din această zonă. Cei care circulau înainte de construcția acestui sens, fie el și provizoriu, își amintesc de cozile la care erau nevoiți să aștepte. Aș vrea să ne cerem scuze la cei pe care îi deranjăm, dar pe un drum național se lucrează mai greu”, spune primarul Constantin TRUȘCĂ.

Sensul giratoriu de la Şimian va fi iluminat prin intermediul unui stâlp şi printr-un dispozitiv de iluminare circulară cu lămpi de tip LED.