Proiectul pilot privind testarea unei metode noi de a asigura căldura şi apa caldă la Turnu Severin este aproape finalizat

Lucrările se apropie de finalizare la proiectul pilot, prin care se va testa o nouă metodă de asigurare a agentului termic pentru 480 de apartamente din municipiul Drobeta Turnu Severin. Asta se va face prin intermediul a două cazane care pot dezvolta, fiecare, o energie termică de 1 Gigacalorie, montate într-un punct termic, care se alimentează cu gaz.
Este vorba despre o investiţie realizată de Mehedinţi Gaz într-un punct termic din zona blocurilor ANL din Turnu Severin, la propunerea ministrului Economiei, Virgil Popescu, care a fost aprobată în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin în noiembrie 2019. Ministrul Economiei a anunțat că în cazul în care proiectul se va dovedi a fi un succes va fi implementat în tot municipiul.
Lucrările sunt în acest moment realizate în procent de 80 la sută, Mehedinți Gaz estimând că obiectivul va fi finalizat în jurul datei de 1 februarie 2020. Prefectul Cristinel Pavel împreună cu viceprimarul Daniel Cîrjan au verificat astăzi, 23 ianuarie, stadiul lucrărilor la microcentrala care se amenajează în zona blocurilor ANL.
”Așa cum am spus, o să monitorizez pas cu pas ceea ce se face în oraș în privința asigurării agentului termic în municipiu. Iată că se pune în practică o soluție nouă, o soluție extraordinar de bună din punctul meu de vedere, prin modernizarea unui punct termic al SPAET-ului și montarea unei microcentrale de cartier. Am văzut care este stadiul lucrărilor la ora actuală, am văzut ce instalații s-au adus, sunt cazane de ultimă generație și sunt bucuros că domnul viceprimar Daniel Cîrjan a achiesat la insistențele mele de a monitoriza și a de urmări stadiul lucrărilor. Sper să fie primul pas dintr-o serie de microcentrale care se vor realiza în municipiul nostru”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
”Pot spune că sunt extrem de mulțumit de cum decurg lucrările în acest moment. Este o chestiune de câteva zile, poate o săptămână-două până se pune în practică efectiv această nouă soluție pilot de încălzire a unui număr de 480 de apartamente în zona ANL ,prin transformarea acestui punct termic într-o mică centrală. Iată că această soluție propusă de către ministrul Economiei Virgil Popescu, imediat după instalarea în funcție, prinde contur în municipiul Drobeta Turnu Severin. Dacă va da rezultate, și nu am nici un motiv să mă îndoiesc de acest lucru, cu siguranță va putea fi soluția de viitor pentru încălzirea municipiului Drobeta Turnu Severin pentru următorii 20-30 de ani”, a spus la rândul său viceprimarul Daniel Cîrjan

.