Proiect Eforturi comune împotriva dezastrelor naturale

La invitația Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, domnul Constantin Alin ISUF, prefectul județului, împreună cu domnul Ionică NEGRU, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, domnul Cristian MURĂ, viceprimarul mun. Dr. Tr. Severin și domnul Doru DUMITRESCU, președintele ATOP Mehedinți, au luat parte la evenimentul prilejuit de etapa finală de implementare a proiectului „Eforturi comune împotriva dezastrelor naturale Ro – Bg JEAND 416”.

La eveniment au mai luat parte invitați din Bulgaria, reprezentată de primarul și viceprimarii municipiului Mezdra, invitați din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum și invitați din cadrul instituțiilor publice organizate la nivelul județului Mehedinți.

În alocuțiunea rostită, prefectul Alin ISUF a subliniat importanța proiectelor europene în dezvoltarea comunităților locale și funcționarea instituțiilor publice, precum și colaborarea bilaterală excelentă dintre România, Bulgaria și Serbia.