Pregătirea alegerilor prezidențiale este în grafic

Prefectul Nicolae DRĂGHIEA a convocat din nou membrii Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României, în scopul de a se asigura că toate activitățile din calendar sunt derulate conform prevederilor legale. Astfel, au fost abordate probleme privind neafectarea procesului de învățământ în școlile în care sunt organizate secții de votare ori ca urmare a neprezentării la ore a cadrelor didactice implicate în procesul electoral, asigurarea pazei secțiilor de votare și a spațiilor necesare procesului de votare.
Prefectul a primit asigurări că activitățile se desfășoară conform graficului și toate măsurile dispuse vor fi luate în calcul și aplicate.