Prefectul în mijlocul elevilor orșoveni

La începerea anului școlar 2019 – 2020, prefectul județului, domnul Nicolae DRĂGHIEA s-a aflat și în mijlocul elevilor de școală generală și liceu din municipiul Orșova.
Prefectul a vorbit despre nevoia comunicării dintre părinți, școală și autorități și despre campania de informare a Ministerului Afacerilor Interne, ”10 pentru siguranță”, ca elemente de succes al creării unui mediu sigur pentru elevi. În aceeași notă, a făcut referire la programele Guvernului, derulate atât pentru reabilitarea școlilor cât și pentru asigurarea unor produse alimentare preșcolarilor și școlarilor, iar la finalul alocuțiunii a urat succes tuturor elevilor mehedințeni.