Prefectul este hotărât să combată ambrozia

Ședința Comisiei mixte de control a respectării obligațiilor de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia s-a desfășurat în nota hotărâtă a prefectului județului, domnul Nicolae DRĂGHIEA, de a fi luate toate măsurile pentru combaterea buruienii ambrozia.
”Am convocat această ședință pentru că suntem în graficul termenelor date de metodologia de aplicare a legii și vă solicit ca încă de mâine să fie trimise adrese de înștiințare a unităților administrativ teritoriale pentru luarea măsurilor stabilite de lege. Cei care nu vor respecta termenele și nu își vor îndeplini obligațiile vor fi sancționați contravențional, conform prevederilor legale”, a afirmat prefectul în cadrul ședinței.