Prefectul Cristinel Pavel: Este foarte important ca toți cetățenii să înțeleagă că trebuie să respecte măsurile impuse în această perioadă

Prefectul Cristinel Pavel s-a deplasat astăzi în mai multe locații din județ pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile ordonanțelor militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, dar și pentru a transmite un mesaj de încurajare pentru personalul care are ca atribuție principală siguranța cetățenilor.

De asemenea, prefectul a verificat și centrele de carantină din județ, unde paza este asigurată de jandarmi și polițiști locali.

”Am vrut să mă asigur că forțele de ordine sunt pregătite să facă față situației actuale și dacă își îndeplinesc misiunile încredințate în condiții optime. Este foarte important ca toți cetățenii să înțeleagă că trebuie să respecte măsurile impuse în această perioadă, să se protejeze și să nu iasă din casă. Autoritățile sanitare anunță că următoarele două săptămâni vor fi critice şi de aceea îi rog pe cetățeni să respecte măsurile de prevenţie”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Structurile teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice din județul Mehedinți acționează în sistem integrat pentru impunerea normelor legale specifice stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, dar și prin fluidizarea traficului rutier, precum și escortarea vehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care vin în țară și urmează procedura de carantinare.

De asemenea, au fost suplimentate efectivele poliţiei, în mediul rural atât pentru impunerea şi respectarea reglementărilor Ordonanţelor Militare, cât şi pentru prevenirea faptelor antisociale ce reprezintă un factor de risc în asigurarea unui climat optim de siguranţă publică.