MARATONUL VACCINĂRII DE LA ORȘOVA A LUAT SFÂRȘIT

În cadrul Maratonului vaccinării de la Orșova, care a fost organizat la sfârșitul acestei săptămâni, în parcul ”General Ion Dragalina”, vizavi de Primăria municipiului Orșova, s-au vaccinat 405 persoane.
Vaccinarea s-a făcut fără programare, iar vaccinul administrat a fost cel produs de BioNTech-Pfizer și Johnson & Johnson.
Maratonul vaccinării a început vineri după amiază și s-a încheiat duminică seară.
Maratonul de vaccinare de la Orșova a fost organizat de Instituția Prefectului Mehedinți, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, Primăria Orșova, Spitalul municipal Orșova și ISU Mehedinți.