IPJ Mehedinți a prezentat bilanțul activității pe anul 2019

Astăzi, 30 ianuarie, prefectul Cristinel Pavel a participat la prezentarea bilanțului pe anul 2019 a activității Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.

În cadrul evenimentului, cei prezenți au fost informați în legătură cu principalele activități derulate anul trecut, date statistice și obiectivele IPJ Mehedinți pentru anul 2020.

”Creşterea gradului de siguranţă publică şi întărirea sentimentului de securitate în rândul cetăţenilor trebuie să fie prioritare pentru anul 2020. Într-un climat de siguranță și respect, dar și de încredere în Poliție, va crește, fără îndoială, și sentimentul de solidaritate la nivelul comunităților, dumneavoastră revenindu-vă rolul de a acţiona cu profesionalism şi integritate, în aşa fel încât percepţia populaţiei cu privire la poliţist să se modifice substanţial. Societatea civilă trebuie să fie partenerul firesc al dumneavoastră”, a declarat Cristinel Pavel, prefectul județului Mehedinți.