Investirea noului Prefect al județului Mehedinți

Sâmbătă, 7 decembrie, la Instituția Prefectului Județul Mehedinți, în prezența ministrului de Interne, domnul Marcel Vela și ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, domnul Virgil Popescu, domnul Cristinel Pavel a depus jurământul de învestire în funcția de prefect.Ministrul Marcel Vela a dat citire hotărârii  Guvernului României nr. 835/6.12.2019  ”privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mehedinți de către domnul Pavel Cristinel”, după care prefectul Cristinel Pavel a depus jurământul.

”Vreau să mulţumesc pentru încrederea acordată, un nou mandat de prefect reprezintă pentru mine o onoare deosebită și, în același timp, o mare responsabilitate. Îmi doresc transparență în activitatea administrativă, dar şi implicare promptă în soluţionarea problemelor fiecărei comunităţi din judeţ, cu alte cuvinte o schimbare în bine în administrație”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

La ceremonie au participat subprefectul Octavian Tuțu, reprezentanții autorităților publice locale, ai serviciilor publice deconcentrate și personalul Instituției Prefectului Județul Mehedinți.