La invitația Centrului Universitar Drobeta Turnu Severin din cadrul Universității din Craiova, prefectul Alin ISUF a participat, alături de președintele Consiliului Județean Mehedinți, domnul Aladin GEORGESCU și primarul Marius SCRECIU, la deschiderea anului academic 2022 – 2023.
Momentul este important și prin faptul că anul acesta Universitatea din Craiova împlinește 75 de ani de la înființare, iar deschiderea poate avea loc în mod fizic, participativ, după doi ani de pandemie Coronavirus.
La eveniment au fost prezente cadre universitare, studenți și reprezentanți mass-media.
În alocuțiunea rostită, prefectul Alin ISUF, absolvent al Universității din Craiova și ușor emoționat de această calitate, a precizat că învățământul universitar trebuie să țină pasul cu schimbările funcționării în cadrul unui sistem versatil.
De asemenea, a apreciat că Universitatea din Craiova are toate elementele desfășurării unui învățământ de calitate și a transmis studenților un mesaj de încurajare și încredere, exprimandu-și convingerea că aceștia vor aduce, după absolvire, plus-valoare la nivel local si național.