COMUNICAT DE PRESĂ

🔵Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției Locale au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Mehedinți.

🔵28 de patrule mixte polițiști-jandarmi au avut misiunea de a verifica obligația persoanelor aflate în autoizolare sau carantinare, de a nu părăsi locația în care sunt plasate.

🔵Pompierii mehedințeni au efectuat șapte misiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, cinci dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare, iar alte două pentru transportul unor persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu și au fost plasate în carantină instituționalizată. Cele cinci misiuni de decontaminare au fost efectuate de echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, care a asigurat decontaminarea a șase ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a unei autospeciale destinate transportului de persoane.

🔵Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 232 de locații, unde se află 373 de persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală dintre care 8 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

🔵În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 19 persoane se află în carantină (din care 3 persoane au intrat în carantină în ultimele 24 ore), iar 1.840 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 128 persoane au intrat în izolare la domiciliu și 287 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).