COMUNICAT DE PRESĂ

Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Mehedinți.

Polițiștii mehedințeni au participat la peste 400 de misiuni atât pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, cât și pentru combaterea răspândirii noului tip de coronavirus. Astfel, au fost verificate peste 500 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor impuse de Starea de Urgență. Au fost aplicate 48 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea liberă, încălcari ale prevederilor LG 61/1991 și alte contravenții, în valoare de peste 18.000 lei.

58 de patrule mixte ale Jandarmeriei cu Poliția au verificat persoane aflate în izolare la domiciliu, iar 18 de jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea persoanelor către locațiile de carantină, menținerea ordinii publice la 7 centre de carantină. În cadrul misiunilor au participat și 34 patrule mixte polițist – polițist de frontieră.

Pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, pompierii mehedințeni au efectuat 22 de misiuni, 14 dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare a ambulanțelor SAJ și autospecialelor destinate transportului de persoane, iar opt pentru preluarea și transportul unor persoane care au tranzitat județul sau au fost plasate în carantină.

Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 48 de locații, unde se află 100 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 9 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de circulație rutieră.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 283 de persoane se află în carantină (din care 38 persoane au intrat în carantină și 25 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore), iar 348 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 49 persoane au intrat în izolare la domiciliu și 54 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).

Luând în considerare modul de răspândire a virusului COVID-19, inclusiv de la persoane infectate dar asimptomatice, se recomandă purtarea măștii sau a oricărei alte forme de material de protecție din bumbac pentru nas și gură, în toate situațiile când mergem în spații publice (magazin, farmacie, etc.), precum și în mijloacele de transport în comun. Prin purtarea măștii sau a altor materiale se împiedică răspândirea particulelor când vorbim, tușim sau strănutăm, limitându-se astfel răspândirea virusului în comunitate și constituind o măsură suplimentară care vine în sprijinul nostru al tuturor pentru a ne proteja și a-i proteja pe ceilalți. Măștile confecționate în casă trebuie spălate și obligatoriu călcate după fiecare utilizare.