COMUNICAT DE PRESĂ

Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Mehedinți.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au participat la peste 450 misiuni specifice atât în contextul menținerii unui climat optim de siguranță publică, cât și pentru combaterea răspândirii noului tip de coronavirus. Astfel, au fost verificate peste 600 de persoane cu privire la modul de respectarea a măsurilor și interdicțiilor impuse de Starea de Urgență. De asemenea, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, dintre care 34 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, valoarea totală fiind de peste 80.000 lei.

În cadrul misiunilor au participat și 34 de patrule mixte polițist – polițist de frontieră.

Pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, pompierii mehedințeni au efectuat 13 misiuni, 10 dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare și trei pentru preluarea și transportul unor persoane care au tranzitat județul, au fost plasate în carantină sau au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul de Cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat 10 decontaminări ale unor ambulanțe SAJ și ale autospecialelor pentru transport personal, dar și victime multiple (ATPVM).

Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 123 de locații, unde se află 307 de persoane în izolare voluntară la domiciliu.
În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 11 echipaje de poliție locală, dintre care 8 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație rutieră.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 227 persoane se află în carantină (din care 10 persoane au intrat în carantină și 13 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore), iar 750 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 76 persoane au intrat în izolare la domiciliu și 65 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).

Luând în considerare modul de răspândire a virusului COVID-19, inclusiv de la persoane infectate dar asimptomatice, se recomandă purtarea măștii sau a oricărei alte forme de material de protecție din bumbac pentru nas și gură, în toate situațiile când mergem în spații publice (magazin, farmacie, etc.), precum și în mijloacele de transport în comun. Prin purtarea măștii sau a altor materiale se împiedică răspândirea particulelor când vorbim, tușim sau strănutăm, limitându-se astfel răspândirea virusului în comunitate și constituind o măsură suplimentară care vine în sprijinul nostru al tuturor pentru a ne proteja și a-i proteja pe ceilalți. Măștile confecționate în casă trebuie spălate și obligatoriu călcate după fiecare utilizare.