COMUNICAT DE PRESĂ

Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Mehedinți.

Polițiștii mehedințeni au continuat acțiunile în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuții în menținerea unui climat optim de siguranță publică și pentru a combate răspândirea noului tip de coronavirus. Astfel, polițiștii au participat la peste 500 de misiuni specifice și au verificat peste 1.100 de persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse de Starea de Urgență.  De asemenea, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, dintre care 41 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației circulației, valoarea totală fiind de peste 99.000 lei.

54 de patrule mixte ale Jandarmeriei cu Poliția au verificat persoane aflate în izolare la domiciliu, iar 21 de jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea persoanelor către locațiile de carantină, menținerea ordinii publice la 7 centre de carantină. S-au aplicat o sancțiune în valoare 20.000 lei. În cadrul misiunilor au participat și 34 patrule mixte polițist – polițist de frontieră.

Pompierii mehedințeni au efectuat 12 misiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, nouă dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare și trei pentru asigurarea transportului unor persoane, care au tranzitat  județul sau au fost plasate în carantină. Echipajul de Cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat nouă decontaminări ale unor ambulanțe SMURD și SAJ, dar și ale unor autospeciale pentru transport personal.

Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la  119  de locații, unde se află  294 de persoane în izolare voluntară la domiciliu.
În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 11 echipaje de poliție locală,  dintre care 8 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație  rutieră.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 211 persoane se află în carantină (din care 12 persoane au intrat în carantină și 2 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore), iar 684 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 20 persoane au intrat în izolare la domiciliu și 21 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).

Luând în considerare modul de răspândire a virusului COVID-19, inclusiv de la persoane infectate dar asimptomatice, se recomandă purtarea măștii sau a oricărei alte forme de material de protecție din bumbac pentru nas și gură, în toate situațiile când mergem în spații publice (magazin, farmacie, etc.), precum și în mijloacele de transport în comun.  Prin purtarea măștii sau a altor materiale se împiedică răspândirea particulelor când vorbim, tușim sau strănutăm, limitându-se astfel răspândirea virusului în comunitate și constituind o măsură suplimentară care vine în sprijinul nostru al tuturor pentru a ne proteja și a-i proteja pe ceilalți. Măștile confecționate în casă trebuie spălate și obligatoriu călcate după fiecare utilizare.