Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, în cadrul acestor acțiuni au fost derulate activități de verificare atât în mediul urban cât și rural, fiind verificate 1500 de persoane și controlate peste 45 de societăți comerciale. Au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 19.000 de lei. In trafic, au fost verificate peste 75 de mijloace de transport persoane.
Pompierii mehedințeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2, urmărind responsabilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor individuale de protecție impuse de autorități. În ultimele 24 de ore, cadrele ISU Mehedinți au desfășurat 14 acțiuni, dintre care trei pentru preluarea și transportul a nouă persoane confirmate cu COVID-19, alte trei pentru decontaminarea unei ambulanțe SMURD și a autospecialei de transport personal și victime multiple (A.T P V.M.), iar opt pentru verificarea respectării măsurilor sanitare impuse de autorități. Pe timpul acțiunilor, au fost verificate șapte instituții publice și nouă societăți comerciale.
În cursul zilei de 09.04.2021, Poliția Locală a desfășurat următoarele misiuni:
– au fost verificate 358 persoane din 254 locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic si biologic
– măsuri de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun in urma cărora au fost sancționate cu 4 persoane in conformitate cu prevederile Legii 55/2020, cuantumul total al amenzilor fiind 500 lei.
Astăzi, 10 aprilie 2021, în județul Mehedinți, situația epidemiologică este următoarea:
-730 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,
-7.630 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (41 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore),
– 176 persoane internate,
– 473 persoane izolate la domiciliu asimptomatice,
– 323 persoane decedate de la începutul epidemiei (5 decese înregistrate în ultimele 24 ore).
Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Mehedinți, este de 2,16. La nivelul județului Mehedinți, situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1.000 de locuitori este următoarea:
1.BÎCLEȘ (19,02)
2.PĂDINA (4,20)
3.BROȘTENI (3,28)
4.DROBETA TURNU SEVERIN (3,38)
5.VRATA (2,99)
6.GODEANU (2,75)
7.FLORESTI (2,73)
8.ȘIMIAN (2,69)
9.BURILA MARE (2,04)
10.OPRIȘOR (2,48)
11.TÂMNA (2,68)
12.HINOVA (2,33)
13.PRUNUȘOR (2,32)
14.DUMBRAVA (2,22)
15.VÎNJULEȚ (2,08)
16.GOGOȘU (1,85)
17.LIVEZILE (2,04)
18.ROGOVA (1,94)
19.ȘOVARNA (1,83)
20.MALOVĂȚ (1,75)
21.GRUIA (1,68)
22.OBÂRȘIA DE CÂMP (1,59)
23.VÂNĂTORI (1,54)