Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel, în cadrul acestor acțiuni au fost derulate activități de verificare atât în mediul urban cât și rural, fiind verificate 750 de persoane și controlate peste 55 de societăți comerciale. Au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 17.000 de lei. În trafic, au fost verificate peste 25 de mijloace de transport persoane.
Cadrele ISU Mehedinți au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2, urmărind responsabilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor individuale de protecție impuse de autorități. În ultimele 24 de ore, pompierii mehedințeni au desfășurat patru acțiuni, fiind verificate șapte societăți comerciale.
În cursul zilei de 14.03.2021, Poliția Locală a desfășurat următoarele misiuni:
– au fost verificate 147 persoane din 103 locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic si biologic
– măsuri de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun in urma cărora a fost sancționata cu avertisment 1 persoana in conformitate cu prevederile Legii 55/2020.
Astăzi, 15 martie 2021, în județul Mehedinți, situația epidemiologică este următoarea:
– 839 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,
– 6501 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei
(41 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore),
– 143 persoane internate,
– 368 persoane izolate la domiciliu asimptomatice,
– 260 persoane decedate de la începutul epidemiei (un deces înregistrat în ultimele 24 ore).
Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Mehedinți, este de 1,41. La nivelul județului Mehedinți, situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1.000 de locuitori este următoarea:
1. BREZNIȚA-MOTRU (3,79)
2. ILOVIȚA (3,08)
3. VÂNĂTORI (3,06)
4. OPRIȘOR (2,46)
5. DROBETA TURNU SEVERIN (2,30)
6. PRUNIȘOR (2,29)
7. STREHAIA (2,27)
8. LIVEZILE (2,03)
9. VOLOIAC (1,89)
10. BÎCLEȘ (1,71)
11. GRECI (1,58)
12. DEVESEL (1,57)