COMUNICAT DE PRESĂ

■ Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Mehedinți.

■ Aproximativ 400 de polițiști au participat la peste 500 de misiuni, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu in cazul a 530 de persoane și peste 250 de locații de carantinare/izolare. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 111 sancțtiuni contravenționale, cu o valoare de peste 209.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind  interdicțiile de circulație.

■ 64 de patrule mixte ale Jandarmeriei cu Poliția au verificat 164 de persoane aflate în izolare la domiciliu în 30 localități, iar 24 jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea persoanelor către locațiile de carantină, menținerea ordinii publice la 11 locații de carantină. S-au aplicat  2 sancțiuni în valoare de 4.000 lei. În cadrul misiunilor au participat și 35 patrule mixte polițist – polițist de frontieră.

■ Pompierii mehedințeni au efectuat 16 misiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19. Echipajul de Cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a asigurat 12 misiuni de decontaminare a unor  autospeciale proprii de transport, a cinci ambulanțe SAJ, a unei autospeciale aparținând IJJ, dar și a cortului amplasat la U.P.U. Drobeta Turnu Severin. Totodată,  pompierii mehedințeni au asigurat patru misiuni pentru transportul unor persoane care au fost preluate pentru a fi carantinate sau cărora li s-a asigurat transportul în vederea tranzitării județului.

■ Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 59 locații, unde se află 144  persoane în izolare voluntară la domiciliu. Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 3/ 2020, în valoare de 1.400 lei.

■ În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 394 persoane se află în carantină (din care 20 persoane au intrat în carantină și 17 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore), iar 460  de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 19 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și 154 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).

■ Luând în considerare modul de răspândire a virusului COVID-19, inclusiv de la persoane infectate dar asimptomatice, se recomandă purtarea măștii sau a oricărei alte forme de material de protecție din bumbac pentru nas și gură, în toate situațiile când mergem în spații publice (magazin, farmacie, etc.), precum și în mijloacele de transport în comun. Prin purtarea măștii sau a altor materiale se împiedică răspândirea particulelor când vorbim, tușim sau strănutăm, limitându-se astfel răspândirea virusului în comunitate și constituind o măsură suplimentară care vine în sprijinul nostru al tuturor pentru a ne proteja și a-i proteja pe ceilalți. Măștile confecționate în casă trebuie spălate și obligatoriu călcate după fiecare utilizare.