Comunicat de presă

Astăzi, 18 noiembrie 2020, în județul Mehedinți, situația epidemiologică este următoarea:
– 1335 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,
– 3195 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (103 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore),
– 159 persoane internate,
– 582 persoane izolate la domiciliu asimptomatice,
– 126 persoane decedate (3 decese înregistreate în ultimele 24 ore).

Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Mehedinți, calculată conform Hotarârii de Guvern 856/2020 este de 2,79.La nivelul județului Mehedinți, situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1.000 de locuitori este următoarea:
1. BRANIȘTEA (8,79)
2. DROBETA TURNU SEVERIN (4,87)
3. ORȘOVA (4,10)
4. BURILA MARE (4,02)
5. IZVORU BÎRZII (3,57)
6. ȘIMIAN (3,53)
7. PĂTULELE (3,07)
8. BALTA (2,79)
9. VÎNJULEȚ (2,59)
10. DEVESEL (2,35)
11. BREZNIȚA-MOTRU (2,21)
12. ȘVINIȚA (2,13)
13. EȘELNIȚA (2,08)
14. VÂNJU MARE (2,03)
15. PRISTOL (2,03)
16. MALOVĂȚ (2,02)
17. VÂNĂTORI – (2,01)
18. LIVEZILE (1,80)
19. BAIA DE ARAMĂ (1,78)
20. BREZNIȚA OCOL (1,52)

În contextul creșterii numărului de cazuri de Covid 19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, polițiștii Inspectoratului de Politie Județean Mehedinți cu suportul Jandarmeriei, Poliției Locale și a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate aproximativ 700 de persoane și peste 40 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 14.000 lei. De asemenea, au fost verificate peste 180 de mijloace de transport în comun.

Cadrele ISU Mehedinți au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2, urmărind responsabilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor individuale de protecție impuse de autorități. În ultimele 24 de ore, pompierii mehedințeni au desfășurat opt acțiuni, fiind verificate: trei primării, 41 de societăți comerciale, trei benzinării și cinci unități de alimentație publică. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate patru avertismente pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. De asemenea, echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au efectuat 13 misiuni, 11 dintre acestea pentru decontaminarea a 20 de ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a autospecialei de transport personal și victime multiple(ATPVM), iar două misiuni pentru preluarea și transportul unor persoane care au fost confirmate cu COVID-19.

Poliția Locală a desfășurat misiuni de verificare la 546 de persoane din 402 locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. De asemenea, a desfășurat măsuri de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport.