Comunicat de presă

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, polițiștii Inspectoratului de Politie Județean Mehedinți cu suportul Jandarmeriei, Poliției Locale, a Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și  reprezentanți de la Protecția Consumatorului au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate aproximativ 500 de persoane și peste 45 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 44 sancțiuni contravenționale, dintre care 32 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 6.000 lei. De asemenea, au fost verificate peste 25 de mijloace transport în comun.

Pompierii mehedințeni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, specialiștii Inspecției de Prevenire au efectuat 14 verificari la: 5 spații comerciale; 6 societăți de producție și 3 instituții, fiind aplicate 5 avertismente pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (Covid-19). Totodată, echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au efectuat 13 misiuni, dintre care 9 pentru decontaminarea a 14 ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a autospecialei de transport personal și victime multiple (ATPVM), iar 4 pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale sau au intrat în carantină.

Poliția  Locală a  făcut verificări la  86 de  persoane din 52 de  locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. De asemenea a desfășurat misiuni de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport, în urma cărora au fost sancționate 6 persoane cu avertisment în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 8 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

Potrivit DSP Mehedinți, situația epidemiologică, astăzi, 10 octombrie 2020, este următoarea:

–        306 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,

–        1.553 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (31 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore), din care:

–        73 persoane internate, din care 12 persoane internate la sectia ATI

–        82 persoane izolare la domiciliu asimptomatice,

–        80 persoane decedate.