Comunicat de presă

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au verificat aproximativ 230 persoane și peste 40 de  societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităților de desfășurate au fost aplicate 26 sancțiuni contravenționale dintre care 16 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de peste 4500 lei.

Cadrele ISU Mehedinți au continuat verificările pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, desfășurând trei acțiuni: la o unitate de turism, o unitate de alimentație publică și o stație PECO. În urma verificărilor efectuate, nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție (Covid-19), însă pompierii au urmărit și dacă sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor la aceste obiective. De asemenea, echipajele operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au efectuat 12 misiuni, dintre care 9 pentru decontaminarea a 13 ambulanțe SMURD și SAJ, iar trei pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale sau au intrat în izolare la domiciliu.

Poliția  Locală a  făcut verificări la 76 de  persoane din 48 de  locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. De asemenea a desfășurat misiuni de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport, în urma cărora au fost sancționate cu avertisment 3 persoane în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 8 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

Potrivit DSP Mehedinți, situația epidemiologică, astăzi, 18 septembrie 2020, este următoarea:

–        177 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,

–        1315 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (24 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore), din care:

–        56 persoane internate, din care 9 persoane internate la sectia ATI

–        51 persoane izolare la domiciliu asimptomatice,

–        68 persoane decedate.