COMUNICAT DE PRESĂ

Forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au verificat aproximativ 635 persoane și 70 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităților de verificare au fost aplicate 34 sancțiuni contravenționale, dintre care 24 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 12.000 lei.

Jandarmii au efectuat misiuni de verificare privind respectarea măsurilor în contextul infecției cu COVID-19 în mai multe locații, respectiv restaurante, parcuri, biserici, gări/autogări, vânzători ambulanți.

Poliția Locală a verificat la 205 de persoane din 134 de locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. De asemenea a desfășurat măsuri de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport, în urma cărora a fost sancționată cu avertisment o persoană în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 9 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

Potrivit DSP Mehedinți, situația epidemiologică, astăzi, 8 august 2020, este următoarea:
392 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,
– 869 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (15 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore), din care:
– 129 persoane internate, din care 10 persoane internate la sectia ATI
– 93 persoane izolare la domiciliu asimptomatice,
– 41 persoane decedate.

În ultimele 24 ore au fost înregistrate două decese. Primul la o persoană de sex M, vârsta 62 ani. Persoana a fost confirmată cu COVID-19 în data de 23.07.2020 și internată în data de 25.08.2020. În data de 07.08.2020 este declarat decesul (comorbidități: insuficiență renală acută severă, diabet zaharat tip II dezechilibrat, reacție pancreatică, obezitate grad II). Cel de al doilea deces a fost înregistrat la o persoană de sex M, vârsta 74 ani. Persoana a fost confirmată cu COVID-19 și internată în data de 02.08.2020. În data de 07.08.2020 este declarat decesul (comorbidități: hipertensiune arterială grad III, insuficiență cardiacă congestivă, atrofie cerebrală, rectoragie, polip rectal, leucarioză, sepsis sever cu punctul de plecare pulmonar).