COMUNICAT DE PRESĂ

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 24 de ore, poliţiştii mehedințeni au verificat peste 450 de persoane și aproximativ 55 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităţilor de verificare au fost aplicate 17 sancțiuni contraventionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală in valoarea de 1.200 lei.

Cadrele ISU Mehedinți au continuat verificările pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 și au executat cinci acțiuni, fiind vizate patru piscine și o piață. În urma verificărilor, au fost aplicate două avertismente pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție (Covid-19), pompierii urmărind, totodată, și dacă sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor. De asemenea, echipajele operative din cadrul Detașamentului Dr. Tr. Severin au asigurat 14 misiuni, dintre care nouă pentru decontaminarea a 20 ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a unei autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), iar alte cinci pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale sau au fost plasate în carantină la domiciliu.

Poliția locală a făcut verificări la 398 persoane din 306 locații cu privire la noile măsuri reglementate prin Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. De asemenea, a executat măsuri de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport, în urma cărora a fost sancționată cu avertisment 1 persoană în conformitate cu prevederile Legii 155/ 2020. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 8 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

Potrivit DSP Mehedinți, situația epidemiologică astăzi, 31 iulie 2020, în județul Mehedinți, este următoarea:
– 596 persoane se află în carantină la domiciliu/locația declarată,
– 724 persoane confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (16 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore), din care:
– 140 persoane internate, din care 12 persoane internate la sectia ATI
– 233 persoane izolare la domiciliu asimptomatice,
– 30 persoane decedate.

În ultimele 24 ore a fost înregistrat un deces, la o persoană de sex M, vârsta 73 ani. Persoana a fost internată și confirmată cu COVID-19 în data de 19.07.2020. În data de 31.07.2020 este declarat decesul (comorbidități: -neoplasm colon cu acn iliac drept, cardiopatie ischemică cronică, hipertensiune arterial, diabet zaharat tip II insulinonecesitant).