COMUNICAT DE PRESĂ

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

Poliţiştii mehedințeni au verificat peste 65 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităţilor de verificare au fost aplicate 34 sancțiuni contraventionale dintre care 15 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoarea totală de 8.500 lei.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, cadrele ISU Mehedinți au desfășurat patru acțiuni, fiind verificate 36 de obiective, dintre care: o piață, un târg, o piscină, o terasă, dar și 32 de comercianți din incinta unor centre comerciale, precum și din zonele adiacente. În urma verificărilor, au fost aplicate cinci avertismente pentru nerespectarea protecției individuale (COVID-19), pompierii urmărind, totodată, dacă sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor. De asemenea, echipajele operative din cadrul ISU Mehedinți au efectuat șapte acțiuni de decontaminare a 12 ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a unei autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), asigurând și două misiuni pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale.

Poliția Locală a desfășurat misiuni de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în urma cărora a fost sancționată cu avertisment o persoană conform Legii 55/2020. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 9 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

Potrivit DSP Mehedinți, situația epidemiologică astăzi, 19.07.2020, este următoarea:
-334 cazuri confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei (11 cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 ore), din care 202 persoane externate, 23 persoane la domiciliu, 74 persoane internate și 24 persoane decedate.