Cod portocaliu pe Dunăre

Codul portocaliu de inundații instituit în perioada 07.06 – 13.06.2019, pe sectorul din aval de Porțile de Fier II al Dunării, l-a determinat pe prefectul Nicolae DRĂGHIEA, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mehedinți să convoace comitetul în ședință extraordinară.
În cadrul ședinței, prefectul a informat membrii comitetului cu privire la localitățile afectate de precipitații, a prezentat măsurile luate, precum și măsurile care se vor lua în următoarele zile pentru atenuarea efectelor creșterii debitelor pe Dunăre.
Totodată, se recomandă tuturor persoanelor să evite deplasarea, camparea și desfășurarea unor activități în sectorul vizat, iar dacă prezența acestora în zonă se impune, sunt rugați să semnaleze prezența autorităților locale pentru a putea fi informați despre evoluția fenomenului.

Încarcă fișiere