Amplu exercițiu de mobilizare

La sediul Instituției Prefectului – Județul Mehedinți a fost organizată o ședință de pregătire a exercițiului de mobilizare ce se va desfășura în județul nostru, în care vor fi cuprinse toate structurile locale și centrale cu atribuții în domeniul pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare sau în caz de dezastru.
”Desfășurarea acestui exercițiu în județul Mehedinți, demonstrează existența unei economii și infrastructuri notabile în plan național, dar implică și responsabilitatea de a arăta capacitatea administrativă și organizatorică a autorităților”, a spus prefectul Nicolae DRĂGHIEA în deschiderea ședinței.